Un fel de blog vechi nou:D Part one

Uite ca m.am intors mai repede decat credeam si asta pentru ca am visat azi.noapte ca scriam pe blog si nu ma mai opream :)
Sfarsit de semestru...Elevii se relaxeaza prin baruri sau se agita incercand sa isi mareasca mediile pentru a nu ramane corijenti...Si profesorii..dragutii de ei...stau si se amuza de elevii agitati :-s ),se uita la ei cu mirare si vad cum macar odata, copiii care nici macar nu veneau la ore, au invatat calumea :>.
Un exercitiu interesant ar fi ca noi, elevii sa supunem profesorii unor teste, unor intrebari...O zi pe semestru macar, sa facem acest lucru...Si nu vorbesc de teste la diferite materii...nu! Vorbesc despre intrebari gen „ Cum v.ar fi placut sa fie dirigintele vostru?”, „Cum l.ati fi descris pe profesorul perfect in anii de liceu?” s.a.m.d...Sunt curioasa daca toti profesorii ar avea curajul de a spune adevarul.Oare ar vedea in ei insisi ceea ce si.ar fi dorit ei la momentul respectiv? ...pentru ca si ei au fost copii ca si noi...si ei chiuleau si ei faceau tampenii pe la scoala, dar cateodata parca uita de toate aceste lucruri...
Ma intreb daca dupa un astfel de exercitiu s.ar schimba ceva in atitudinea fiecarui profesor...Ar fi ceva de vazut ;)). Un profesor ar gandi de doo ori inainte de a sta de vorba cu un elev, dar mai ales cu un copil.

Un fel de blog vechi nou :D Intro

Mda..Ideea sta in felul urmator...Voi incepe sa scriu in aceasta parte a blogului momente frumoase sau mai putin frumoase din viata mea, intamplari, experiente, voi pune intrebari si voi da raspunsuri...Vreau sa scriu si altceva, pentru ca de facut o compunere si de gasit niste cuvinte sa rimeze poate oricine, insa nu toata lumea are curajul de as exprima gandurile, dorintele, nemultumirile etc.
Sper sa fie un inceput bun, desi recunosc ca nu ma pricep nici un pic la asa ceva ;)) Voi incerca sa nu imi bat joc de acest blog;))


Write you soon!

...

Nu te lua dupa gura mea cand iti spune k imi e dor, nu te lua dupa ochii mei cand iti soptesc amintiri de odinioara…nu te lua dupa mainile mele ce te-ar cuprinde pana la ultima suflare si nici dupa visele mele copilaresti. Sunt doar un suflet ce iti vorbeste din cand in cand dandu’ti toata caldura lui si incredintandu-ti tie, inger innocent, o mare de ganduri si sentimente uitate intr-un colt de lume al unei copile simple.
Nu ingadui apriplor mele sa se franga, nu-mi lasa visul sa se transforme in fum, nu-mi lasa trupul sa rataceasca prin ceata, nu permite buzele mele sa sarute chipul altcuiva, nu lasa privirea mea sa se scurga in palma singuratatii,…Te privesc si nu pot spune nimic, am ramas uimita de puterea cuvintelor tale si de sufletul tau curat, esti un inger coborat din Rai, un suflet ce prin felul sau de fi m-a marcat. Vazandu-ti chipul in noapte am simtit ca inghet, iar privirea ta starnea in sufletul meu o rafala de sentimente. Stai cu mine, alunga-mi gandul sinucigas, fa din noptile mele zile cu soare, si fa ca si atunci cand nu ploua sa vad curcubeul infasurat in fluturi caci ei sunt singuri care stiu sa traiasca cu adevarat; viata lor “ lunga” de o zi care este ca un film de scurt metraj unde totul e imbracat in culori simple si modeste…Tu, inger fara chip, transforma-ma intr-un fluture sa simt gustul vietii din plin iar apoi, cand sfarsitul imi va veni, sa nu plangi dupa mine, ci lasa-ma sa zbor in voie, sa ajung la steaua mea, de acolo voi veghea mereu asupra ta, voi fi parte din sufletul tau sa am grija de tine mereu iti voi da aripi sa zbori, sa ma vizitezi din cand in cand caci nu imi e dejuns doar sa te vad, vreau sa te pastrez langa mine mereu.
Tu sa nu te sperii dk mai cazi, voi fi langa tine sa te ridic si mai sus decat erai. Cand fiorii te vor cuprinde sa stii ca mainile mele te imbratiseza, iar cand buzele iti vor fi reci atunci sarutarea mea a ajuns la tine. Chiar daca vei avea ochii inlacrimati, nu te speria, eu ti-am dat lacrimile pentru ca eu nu mai pot sa plang, lacrimile mele s-au transformat in cristale de gheata.
Aici totul e invaluit intr-o liniste eterna. Razi copile, bucura-te ! Ai mai adaugat o stea pe cerul vietii … .

Love

Cuvantul dragoste poate avea doua sensuri absolute diferite-nu doar diferite, ci diametral opuse.un sens este dragostea ca relatie, celalalt este dragostea ca stare de a fi.In momentul in care dragostea devine o relatie, isi pierde puritatea,devine sclavie fiindca apar asteptari,cerinte, apar frustrari.Dar dragostea ca stare de a fi este total diferita. Inseamna ca pur si simplu iubesti; nu creezi o relatie din asta. Dragostea ta este ca parfumul unei flori,nu creeaza o relatie, nu iti cere sa fi intr-un fel anume, sa actionezi intr-un mod anume.Nu impune nimic.Pur si simplu impartaseste si impartasind nu isi doreste nicio rasplata.Insasi impartirea este rasplata.
Cand dragoste este o stare, nu poti face nimic.Va radia, dar nu va crea nicio inchisoare pentru nimeni si nici nu va permite sa fii inchis de nimeni altcineva.

Eu, cea a nimanui...

Două tăceri înfăşurau nemărginirea dintre noi

Când sufletu-mi tânjea desculţ să te aducă înapoi...

E dincolo de ieri un vis ce-a revărsat a lui spendoare...

Sunt a tuturor si totusi a nimanui, sunt doar a mea umbra atunci cand sufletu’mi departe pleaca…Strig spre cerul nu stiu cui si parca nici el nu ma aude…Soarele se uita, rade de mine apoi pleaca lasandu-si norii in urma, eu continui sa imi plang de mila impotriva vointei mele…Astept un semn de la orice, de la oricine, visul sa-mi calauzeasca sufletul sa vina din nou la mine, sa nu mai fiu asa goala, sa imbrac iar haina vietii…Sunt eu ceea a nimanui, in lumea mea pustie, fiinte divine vin spre mine, nu pot sa vad lumina desi stiu sigur ca e aprinsa, nu pot sa traiesc speranta desi stiu ca exista, mi-e frica sa privesc in urma…te-as vedea pe tine…mi-e frica sa deschid ochii dimineatza sa nu imi franga privirea mintii lumina sufletului. As vrea sa fiu departe si totusi nu-s, as vrea sa pot sa uit dar visez in continuare la auzirea pasilor tai grabiti si pierduti intr-o seara sub lumina stelei mele ce privea spectacolul drumurilor noastre separate,iar dupa acea noapte…nu am mai vazut-o…a disparut in vazduhul unde s-a nascut, a devenit o amintire la fel ca tot ceea ce ne inconjura odata si tot ceea ce traia prin noi si prin iubirea noastra bolnava pentru viata…Detineam puterea nemarginita pt a transforma raul in bine, dar in aer se simtea efemerul, parca stiam ce aveam de facut insa nu era deajuns, vroiam sa vorbim, dar preferam sa pastram tacerea, am fi vrut sa ramanem pt totdeauna asa, dar am ales schimbarea…Ai plecat…Am plecat…Fiecare pas imi parea ca se scufunda in asfaltul topit de privirile din jur…Am ramas eu, cea a nimanui ca defiecare data am invatat ca sunt doar a mea…ca vocea care o aud in fiecare minut al zilei si silueta din visul meu nu esti tu…nu ai cum sa fi tu…n-ar fi cu putinta…sunt tot eu….

Doar eu…

Ce faci cu mana ta se numeste lucru manual...

“Fa ce iubesti si iubeste ce faci…”

Fiecare dintre noi ne regasim la un moment dat in ceva anume,in acel ceva ce te face sa vibrezi,ce te face sa visezi cu ochii deschisi…Viata inseamna a transforma constant in lumina si in flacara tot ceea ce suntem si tot ce intalnim.

Fiecare dintre noi avem cate o pasiune fie ca o aratam tuturor,fie ca o pastram numai pentru noi.Chiar daca ne dezvoltam pasiuniile in timpul liber sau daca acestea deja au devenit un obiect de studio,conteaza sa o facem pentru ca sub orice forma,arta,ne facem sa fim OAMENI cu adevarat,sa fim ceea ce ne dorim,sa fim altfel intr’un mod mai bun!

Cineva m-a intrebat odata daca pun suflet in ceea ce scriu…Tot ce e facut in lumea aceasta s-a nascut dintr’o dorinta,dintr-o idée,dintr-un vis!Fiecare film jucat,fiecare compunere,melodie,piesa de teatru sau orice altceva scrise de cineva,oricine ar fi acela,el a pus suflet in ele pentru ca sunt propriile lui creatii iar ceea ce este al tau iubesti de cel putin 2 ori mai mult decat ce e a altuia.Unii oameni gasesc in pasiunile lor un refugiu,o lume doar a lor,iar alti oameni gasesc in ceea ce fac un mod de exprimare,de afirmare!Desigur sunt si unii oameni care cred ca e suficient doar sa ai un job,un loc unde sa stai spunand ca nu au nevoie de o pasiune si ca nu au timp sa faca si altceva…Pentru acest tip de oameni,pasiuniile ar fi ca o pauza luata de la realitate pentru a se rupe de toate problemele si pentru a visa cu ochii deschisi,dar poate le este prea frica sa incerce de teama ca vor deveni “dependenti” de acestea.

Atunci cand faci ceva ce iti place,te simti implinit si satisfcut,mai ales daca esti si apreciat pentru ceea ce faci.Atunci cand cineva este cu adevarat bune,altcineva ar trebui sa ii spuna si sa il ambitioneze pentru a deveni si mai bun.

Atunci cand vrei sa iti realizezi visele,cand vrei sa iti atingi apogeul realizarilor,trebuie sa muncesti din greu si sa faci multe sacrificii,dar nimic nu ti se va parea prea mult sau prea greu cand o faci cu palcere!Deci cum ai putea sa nu pui suflet si sentimente de tot felul in ceea ce faci cu drag?Fiecare zi din vietile noastre sunt doar niste file de poveste in cartea de basme a lui Dumnezeu…

Ca o piesa de teatru, asa este viata: nu conteaza cat de mult a tinut, ci cat de frumos s-a desfasurat.

Oare?...Poate…

M-am trezit…De ce? Nu vroiam…Visam frumos…Sambata , o alta zi obisnuita,nimic special…Vin,plec,ma intorc fara o tinta anume,fara nici un plan…Doar plec,ne stiind unde am sa ajung merg unde ma calauzesc pasii unde ma duce gandul ca si cum nu ar mai fi nimeni si nimic in jurul meu…Oameni zambind pe strazi fara un motiv anume,iesind cu prietenii…dar mie nici macar de asta nu imi mai pasa…tot singura ma simt…tot fara vlaga,fara sentimente pozitive…Doar o privire goala fara sens,niste ochii care privesc prin lume k si cum ar fi de sticla…Stau pe o banca,linistita cand deodata imi vin tot felul de imagini in minte…mii de momente de clipe si sentimente care nu mi dau pace…totul se invarte in kpul meu…ma cuprinde o melncolie ce nu ma lasa sa respir si simt ca ma sufoc as vrea sa strig dupa ajutor dar buzele par a-mi fi cusute vreau sa ma ridic dar piciorele mele parca sunt afundate in betonul intarit…Mereu aceleasi intrebari…De ce eu?De ce mi-e frica de mine?De ce m-am pierdut pe drum?De ce vad fragmente din viata mea si nu ma regasesc in ele?Ajung acasa…Privesc in oglinda si tot ce vad este doar o umbra…Oare e a mea sau nu?Incep sa vorbesc cu cea din oglinda…dar nu aud nimic,atunci realizez ca tot ce avea candva sunet acum nu se mai aude…pana si ceainicul care clocoteste pe aragaz si-a pierdut suierul,ceasul si a pierdut minutele pierzand astfel masura timpului…Parca toate stateau pe loc numai ca eu…eu mergem inainte in continuare…nu stiam unde ma indrept,catre ce…catre cine,cu ce scop…Parca ceva ma tragea de mana spunandu-mi sa-l urmez…Am ajuns intr-un loc umbros…rece,fara oameni fara obiecte,eram doar eu si cu mine...Deodata aud o voce in surzina…ca si cum cineva mi’ar sopti ceva…Incerc sa inteleg ce-mi spune insa sunetul e prea slab incerc sa fug sa ma ascund,gasesc o mica gaura intr-un perete,ma ascund acolo …sunetul devine din ce in ce mai zgomotos sunand ca si cum cineva ar zgaria o tabla cu unghiile,atunci am inchis ochii,am incercat sa imi eliberez mintea de toate gandurile si inima de toate sentimentele…Am deschis ochii si am pivit in jur…Nu cred ca am reusit!Tot ce imi doream e sa ma bucur din nou de tote momentele frumoase…Sa visez iar cu ochii deschisi…Stiu ca timpul nu se poate da inapoi….Asa ca am inchis ochii pt a doua oara,nu mai conta nimic,eram fericita,in capul meu erau doar amintirile frumoase…Iar inauntrul meu era o liniste toatala…Oare l’am infruntat pe cel din oglinda?Oare a fost totul doar un vis?...Poate…