Eu, cea a nimanui...

Două tăceri înfăşurau nemărginirea dintre noi

Când sufletu-mi tânjea desculţ să te aducă înapoi...

E dincolo de ieri un vis ce-a revărsat a lui spendoare...

Sunt a tuturor si totusi a nimanui, sunt doar a mea umbra atunci cand sufletu’mi departe pleaca…Strig spre cerul nu stiu cui si parca nici el nu ma aude…Soarele se uita, rade de mine apoi pleaca lasandu-si norii in urma, eu continui sa imi plang de mila impotriva vointei mele…Astept un semn de la orice, de la oricine, visul sa-mi calauzeasca sufletul sa vina din nou la mine, sa nu mai fiu asa goala, sa imbrac iar haina vietii…Sunt eu ceea a nimanui, in lumea mea pustie, fiinte divine vin spre mine, nu pot sa vad lumina desi stiu sigur ca e aprinsa, nu pot sa traiesc speranta desi stiu ca exista, mi-e frica sa privesc in urma…te-as vedea pe tine…mi-e frica sa deschid ochii dimineatza sa nu imi franga privirea mintii lumina sufletului. As vrea sa fiu departe si totusi nu-s, as vrea sa pot sa uit dar visez in continuare la auzirea pasilor tai grabiti si pierduti intr-o seara sub lumina stelei mele ce privea spectacolul drumurilor noastre separate,iar dupa acea noapte…nu am mai vazut-o…a disparut in vazduhul unde s-a nascut, a devenit o amintire la fel ca tot ceea ce ne inconjura odata si tot ceea ce traia prin noi si prin iubirea noastra bolnava pentru viata…Detineam puterea nemarginita pt a transforma raul in bine, dar in aer se simtea efemerul, parca stiam ce aveam de facut insa nu era deajuns, vroiam sa vorbim, dar preferam sa pastram tacerea, am fi vrut sa ramanem pt totdeauna asa, dar am ales schimbarea…Ai plecat…Am plecat…Fiecare pas imi parea ca se scufunda in asfaltul topit de privirile din jur…Am ramas eu, cea a nimanui ca defiecare data am invatat ca sunt doar a mea…ca vocea care o aud in fiecare minut al zilei si silueta din visul meu nu esti tu…nu ai cum sa fi tu…n-ar fi cu putinta…sunt tot eu….

Doar eu…

Ce faci cu mana ta se numeste lucru manual...

“Fa ce iubesti si iubeste ce faci…”

Fiecare dintre noi ne regasim la un moment dat in ceva anume,in acel ceva ce te face sa vibrezi,ce te face sa visezi cu ochii deschisi…Viata inseamna a transforma constant in lumina si in flacara tot ceea ce suntem si tot ce intalnim.

Fiecare dintre noi avem cate o pasiune fie ca o aratam tuturor,fie ca o pastram numai pentru noi.Chiar daca ne dezvoltam pasiuniile in timpul liber sau daca acestea deja au devenit un obiect de studio,conteaza sa o facem pentru ca sub orice forma,arta,ne facem sa fim OAMENI cu adevarat,sa fim ceea ce ne dorim,sa fim altfel intr’un mod mai bun!

Cineva m-a intrebat odata daca pun suflet in ceea ce scriu…Tot ce e facut in lumea aceasta s-a nascut dintr’o dorinta,dintr-o idée,dintr-un vis!Fiecare film jucat,fiecare compunere,melodie,piesa de teatru sau orice altceva scrise de cineva,oricine ar fi acela,el a pus suflet in ele pentru ca sunt propriile lui creatii iar ceea ce este al tau iubesti de cel putin 2 ori mai mult decat ce e a altuia.Unii oameni gasesc in pasiunile lor un refugiu,o lume doar a lor,iar alti oameni gasesc in ceea ce fac un mod de exprimare,de afirmare!Desigur sunt si unii oameni care cred ca e suficient doar sa ai un job,un loc unde sa stai spunand ca nu au nevoie de o pasiune si ca nu au timp sa faca si altceva…Pentru acest tip de oameni,pasiuniile ar fi ca o pauza luata de la realitate pentru a se rupe de toate problemele si pentru a visa cu ochii deschisi,dar poate le este prea frica sa incerce de teama ca vor deveni “dependenti” de acestea.

Atunci cand faci ceva ce iti place,te simti implinit si satisfcut,mai ales daca esti si apreciat pentru ceea ce faci.Atunci cand cineva este cu adevarat bune,altcineva ar trebui sa ii spuna si sa il ambitioneze pentru a deveni si mai bun.

Atunci cand vrei sa iti realizezi visele,cand vrei sa iti atingi apogeul realizarilor,trebuie sa muncesti din greu si sa faci multe sacrificii,dar nimic nu ti se va parea prea mult sau prea greu cand o faci cu palcere!Deci cum ai putea sa nu pui suflet si sentimente de tot felul in ceea ce faci cu drag?Fiecare zi din vietile noastre sunt doar niste file de poveste in cartea de basme a lui Dumnezeu…

Ca o piesa de teatru, asa este viata: nu conteaza cat de mult a tinut, ci cat de frumos s-a desfasurat.

Oare?...Poate…

M-am trezit…De ce? Nu vroiam…Visam frumos…Sambata , o alta zi obisnuita,nimic special…Vin,plec,ma intorc fara o tinta anume,fara nici un plan…Doar plec,ne stiind unde am sa ajung merg unde ma calauzesc pasii unde ma duce gandul ca si cum nu ar mai fi nimeni si nimic in jurul meu…Oameni zambind pe strazi fara un motiv anume,iesind cu prietenii…dar mie nici macar de asta nu imi mai pasa…tot singura ma simt…tot fara vlaga,fara sentimente pozitive…Doar o privire goala fara sens,niste ochii care privesc prin lume k si cum ar fi de sticla…Stau pe o banca,linistita cand deodata imi vin tot felul de imagini in minte…mii de momente de clipe si sentimente care nu mi dau pace…totul se invarte in kpul meu…ma cuprinde o melncolie ce nu ma lasa sa respir si simt ca ma sufoc as vrea sa strig dupa ajutor dar buzele par a-mi fi cusute vreau sa ma ridic dar piciorele mele parca sunt afundate in betonul intarit…Mereu aceleasi intrebari…De ce eu?De ce mi-e frica de mine?De ce m-am pierdut pe drum?De ce vad fragmente din viata mea si nu ma regasesc in ele?Ajung acasa…Privesc in oglinda si tot ce vad este doar o umbra…Oare e a mea sau nu?Incep sa vorbesc cu cea din oglinda…dar nu aud nimic,atunci realizez ca tot ce avea candva sunet acum nu se mai aude…pana si ceainicul care clocoteste pe aragaz si-a pierdut suierul,ceasul si a pierdut minutele pierzand astfel masura timpului…Parca toate stateau pe loc numai ca eu…eu mergem inainte in continuare…nu stiam unde ma indrept,catre ce…catre cine,cu ce scop…Parca ceva ma tragea de mana spunandu-mi sa-l urmez…Am ajuns intr-un loc umbros…rece,fara oameni fara obiecte,eram doar eu si cu mine...Deodata aud o voce in surzina…ca si cum cineva mi’ar sopti ceva…Incerc sa inteleg ce-mi spune insa sunetul e prea slab incerc sa fug sa ma ascund,gasesc o mica gaura intr-un perete,ma ascund acolo …sunetul devine din ce in ce mai zgomotos sunand ca si cum cineva ar zgaria o tabla cu unghiile,atunci am inchis ochii,am incercat sa imi eliberez mintea de toate gandurile si inima de toate sentimentele…Am deschis ochii si am pivit in jur…Nu cred ca am reusit!Tot ce imi doream e sa ma bucur din nou de tote momentele frumoase…Sa visez iar cu ochii deschisi…Stiu ca timpul nu se poate da inapoi….Asa ca am inchis ochii pt a doua oara,nu mai conta nimic,eram fericita,in capul meu erau doar amintirile frumoase…Iar inauntrul meu era o liniste toatala…Oare l’am infruntat pe cel din oglinda?Oare a fost totul doar un vis?...Poate…

Nu credeam

De ce taci? Nu ma vezi? Vorbesc cu tine…Nu ma auzi? Ma uit la tine…Credeai ca nu stiu? Credeai ca pot fi indiferenta? Nu! Nu pot fi! Si imi pare rau sa aflu abia acum ce fel de om am langa mine…ca…daca as fi stiut de mai demult nu ar mai fi existat atatea certuri si atatea momente urate…Le-am fi eliminate pe toate…Razi? Visezi! Nu mai dormii! Trezeste-te!Totul e doar un vis…Eu nu sunt eu si tu nu esti tu…Dupa atat timp aflu atatea lucruri noi despre tine…Acum vad o alta fata a ta pe care sincer…nu credem ca o ai…Tu?Tocmai tu care imi jurai mereu ca nu imi ascunzi nimic si ca stim totul unul despre celalalt?Tocmai tu care erai mereu acelasi…neschimbat dupa atata timp…!Imposibil! Cum poate fi adevarat sa-mi fi ascuns ceva asa de important? Defapt…eu banuiam de mult dar stiindu’te cum esti niciodata nu mi-as fi imaginat ca visele si gandurile mele sunt sau vor deveni realitate…Cum ai putut sa te ascunzi atata timp de mine?Cum ai putut sa ti toate astea in tine? Acum stai zmierit intr-un colt de park ti-ar fi frica sa vorbesti…Fii serios! Acum de ce nu vorbesti daca tot stiu totul? De ce nu vrei sa mi te arati cu adevarat? Recunosc ca poate eu nu ti’am dat ocazia sa te faci remarcat sau…poate ca ti’am dat prea multe ocazii si deasta s’a intamplat ce s-a intamplat…Nici nu mai stiu ce sa mai cred…Parca tot ce am facut pana acum impreuna nici n-a existat parka tocmai m am trezit dintr-un vis…De ce? De ce trebuia sa aflu prin altii ce fel de OM esti? Ce fel de Om minunat esti? Pana acum…erai acel tip de bad boy…care mereu a tinut la mine doar ca nu a vrut sa mi-o arate iar acum ti-ai scos la iveala adevarata ta fata…Un om mic cu suflet mare…Oh,iubire…De ce nu-mai lasat sa te descopar eu? De ce dupa atata timp? Fiecare cuvant spus de tine este ca o raza de soare dimineatza care te incalzeste si iti da putere sa incepi cu bine o noua zi…fiecare lucru facut cu tine este inedit…ca atunci knd vezi primul fulg de nea…Dar ce mai conteaza…Acum tu vorbesti iar eu privesc prin tine uimita de un vis ce sper sa nu se termine…

Iubyre dulce

Atingere de frisca,sarut de ciocolata
Flori de portocala puse pe-o inghetata
Priviri dulci si fluide de fructe de padure
Iar limba...O capsuna dulce k un fagure de miere
Sirop de sentimente se varsa peste noi
Bem din sucul iubirii,visam amandoi
In timp ce esentele de flori de santal
Ne poarta ca gandul pe un dulce val...

Ne leaga totul si totul ne desparte,Te vreau acum,te vreau departe,Eu iti zambesc si'ti dau o palma,Tu razi dar inima ti se sfarma,Te alung apoi te strang la piept...Departe fug de tine apoi te astept...Ma ispitesti cu vorbe dulci si rece tu ma certi,Ma izgonesti de langa tine dar tot ma ierti,Te caut si nu vreau sa te mai vad,Presar drumu-ti cu flori,dar fac prapad,Tu-mi vorbesti necontenit si nu te saturi sa mai taci,Ma necajesti mereu,pe plac imi faci,Te las sa ma atingi,dar mainile-ti strivesc...Din vise ma scoti dar tot pe mine ma visezi,Incerci sa ma eviti,dar chipul mi-l pictezi,Caci eu nu pot...Tu nici atat nu faci fata la enigma inimilor noastre de gheata...